Beneficiile untului - de ce merită să ai în cămară mai multe sortimente

  • Beneficiile untului - de ce merită să ai în cămară mai multe sortimente Untul a fost mult timp discreditat în favoarea margarinei, care se considera la un moment dat a fi mai sănătoasă, fiind produsă din grăsime vegetală. Între timp, s-a descoperit că aceasta poate conține grăsimi trans, dăunătoare organismului. Așa că beneficiile untului au reînceput să fie apreciate.

    Faptul că este tartinabil și că poate fi consumat într-o mare varietate de combinații alimentare sunt avantaje importante. Așadar, poate fi savurat cu niște felii de pâine, biscuiți, inclus în terciuri de ovăz, smoothie-uri și shake-uri. Se potrivește de minune și în dulciuri de casă - checuri, torturi sau prăjituri. 

    Dar există numeroase alte motive pentru care untul – nu numai cel tradițional – ar trebui să aibă un loc de cinste în cămara ta. 

    Un studiu al Universității Lund din Suedia a demonstrat că untul are un aport mai mic de grăsime în sânge imediat după consum, comparativ cu anumite uleiuri. În plus, conține acizi grași cu lanț scurt și mediu, care sunt arși pentru energie rapidă, astfel că nu sunt stocați în organism. De asemenea, untul oferă o senzație de sațietate pentru mai mult timp, deci poate reduce pofta de mâncare, mai ales între mese. Este bogat și în antioxidanti, asigurând totodată sănătatea gastrointestinală.

    Doar că lista de avantaje nu se oprește aici. Există numeroase sortimente de unturi, care împrumută beneficiile pentru organism de la sursa din care sunt produse. Ți-am făcut mai jos o selecție cu câteva dintre ele.

    UNT DE CAJU BIO - BENEFICII

    Untul de caju BIO din magazinul nostru provine din nuci de caju 100% din agricultură organică, astfel că ai garanția că te vei bucura la maximum de gustul și beneficiile acestora, printre care se numără faptul că previne afecțiunile cardiace și cancerul, oferă sațietate și te ajută să slăbești, îmbunătățesc vederea, protejează sistemul nervos și îți oferă o stare generală de bine. 

    Nucile de caju conțin foarte multe substanțe nutritive, printre care și grăsimi sănătoase, de care organismul nostru are nevoie. Ele sunt și o sursă de carbohidrați, proteine și fibre. Într-adevăr, 30 de grame de caju depășesc 150 de calorii, dar îți asigură 25% din doza zilnică de magneziu - extrem de util în lupta cu stresul. Caju mai conțin și alte minerale și substanțe benefice precum cupru, fosfor, mangan, triptofan, omega-3 și flavonoizi.

    UNT DE MIGDALE BIO - BENEFICII

    Untul de migdale BIO poate fi o gustare binevenită între mese sau o parte dintr-un mic dejun rapid și delicios. Poate fi consumat ca atare, pe o felie de pâine sau biscuiți digestivi, sau poate fi combinat cu fructe.  

    Deși conțin un număr mare de calorii (152 pe porție), migdalele pot ajuta de fapt la reducerea riscului de creștere în greutate și de obezitate - atâta timp cât nu le consumi moderat. Proteinele și fibrele pe care le conțin te fac să te simți sătul mai repede, astfel încât poți să ții în frâu mai bine senzația de foame.

    Migdalele pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale sistolice, ceea ce oferă și mai multă protecție împotriva bolilor de inimă. De asemenea, sunt bogate în nutrienți valoroși pentru corpul tău, cum ar fi magneziu, vitamina E și fibre alimentare. Migdalele mai conțin calciu și fosfor, care îmbunătățesc sănătatea oaselor și te pot proteja de fracturi. Per total, oferă numeroase beneficii organismului, ajutând chiar la creșterea imunității.

    UNT DE ALUNE DE PĂDURE BIO - BENEFICII

    Pe lângă gustul delicios, care ne amintește de copilărie și vremuri fericite, untul de alune de pădure BIO are multe proprietăți benefice pentru sănătate. În primul rând, grație conținutului ridicat de fibre, alunele sunt cunoscute pentru faptul că îmbunătățesc sistemul digestiv. De asemenea, joacă un rol în  protejarea sistemului cardiovascular, îmbunătățesc aspectul pielii și previne ateroscleroza prin acțiunea așa-numitelor grăsimi bune. Nu în ultimul rând, stimulează creierul și sunt pline de antioxidanți și proteine.

    UNT DE ARAHIDE BIO - BENEFICII

    Probabil cel mai cunoscut produs din această listă, untul de arahide nu este degeaba atât de popular în rândul americanilor. Dincolo de gustul fantastic, care începe să ne cucerească și pe noi, are și beneficii pentru organism.

    Untul de arahide furnizează toți cei trei macronutrienți de care avem nevoie într-o singură porție - carbohidrați, proteine și grăsimi. De asemenea, este o sursă grozavă de vitamina E, vitamina B3, vitamina B6, acid folic, magneziu, cupru și mangan. Conține în cantități mai mici vitamina B5, fier, potasiu, zinc și seleniu.

    Nu în ultimul rând, untul de arahide conține un anumit antioxidant numit resveratrol, despre care se știe că luptă împotriva radicalilor liberi ce pot provoca boli de inimă și cancer. Studiile au arătat că untul de arahide încetinește de fapt îmbătrânirea celulară și promovează sănătatea inimii.

    ***

    Așadar, nu evita unturile - doar alege-le pe cele care îți plac și consumă-le cu moderație! În magazinul nostru avem o selecție de astfel de produse BIO care te vor convinge că nu e cazul să sacrifici gustul ca să ai parte de beneficii pentru sănătate.