Metoda 1: lasă la înmuiat timp îndelungat, mai exact peste noapte și gătește apoi năutul pentru minim 2 ore.
Dacă vei găti năutul folosind capac la oală, boabele vor fi moi și se vor rupe în două.
Lucru ce le face ideale în prepararea humusului, pateurilor și a mâncărurilor mai complexe.
În cazul în care nu vei folosi capac, boabele se vor găti, însă vor rămâne ferme.
Acest lucru le transformă, într-un ingredient perfect pentru salate și mâncăruri condimentate.
Metoda 2: lasă la înmuiat pentru un timp scurt și gătește apoi năutul pentru minim 3 ore.
Adaugă năutul într-o oală mare cu capac, adaugă apă și fierbe la foc mediu pentru 5 minute!
Apoi ia oala de pe foc și lasă năutul la hidratat în oală pentru o oră. După acest interval, poți fierbe năutul.
Metoda 3: Gătește în Slow Cooker, pentru 4 ore la temperatura cea mai ridicată și apoi 8 ore, la cea mai joasă temperatură.
Avantajul acestei metode, constă în faptul că nu mai hidratați deloc năutul.
La 450 grame de năut uscat, adăugați 7 cești de apă. Setați aparatul la o temperatură mare în primele 4 ore, apoi pe o temperatură mică timp de 8 ore.
Notă!Sarea se va adăuga cu 30 de minute, înainte de a opri focul / a se termina ciclul de gătire al aparatului, altfel boabele vor rămâne tari.
Cantități înainte și după hidratare.Câte cești de năut hidratat veți obține dintr-o ceașcă de năut uscat?
Năutul uscat își va tripla volumul atunci când este gătit, dacă nu, chiar un pic mai mult.
Deci, răspunsul este: 3 cești de năut hidratat se vor obține dintr-o ceașcă de năut uscat.
Păstrare:După fierbere, năutul se poate păstra la frigider pentru 3 - 4 zile, într-un recipient din sticlă închis ermetic.
Pentru congelare, puneți o foaie de copt pe o tavă, așezați boabele de năut fierte, într-un singur strat. Congelați năutul pentru 30 de minute, apoi scoateți tava și puneți boabele congelate într-o pungă cu fermoar la congelator.