Cum se testeaza veridicitatea uleiului de masline - mitul testului cu frigiderul

  • Cum se testeaza veridicitatea uleiului de masline  - mitul testului cu frigiderul In diverse surse online apare prea des in ultima vreme o idee despre cum poti testa daca uleiul de masline este cu adevarat original sau nu. Se discuta despre testarea uleiului in frigider. Acesta este un truc lansat in online de catre Tom Mueller, autorul cartii "Extra virginitate: sublima si scandaloasa lume a uleiului de masline".
     
    El a lansat acest truc, inducand ideea ca poti afla daca uleiul de masline este veritabil sau nu lasandu-l in frigider pentru 24 de ore sau pentru mai multe zile. Parerea autorului era urmatoarea: uleiul de masline extravirgin se va solidifica daca este cu adevarat veritabil, iar daca este falsificat prin diluare nu se va solidifica.
     
    De ce aceasta idee este un complet mit si nu are nicio legatura cu testarea reala a uleiului de masline?
    Conform North American Olive Oil Association, acest mit este complet fals si inselator. Toate uleiurile, indiferent de tip, se vor tulbura si, in cele din urma, vor deveni solide, la temperaturi foarte reci.
     
    In general, uleiurile rafinate, cum ar fi uleiul obisnuit de masline sau uleiul vegetal, se vor solidifica la o temperatura mai mica decat uleiul extra virgin. Insa de fiecare data, timpul necesar solidificarii si temperatura optima pentru ca uleiul sa se solidifice difera in functie de compusii chimici ai uleiului.
     
    In plus, acidul palmitic sau stearic, dar si restul continutului de lanturi de acizi grasi afecteaza rezultatele acestui test. Aceste elemente, cat si alti acizi grasi pot schimba punctul de topire al trigliceridelor afectand astfel compozitia uleiului si modul in care el se va solidifica.
     
    Ba mai mult, fiecare profil de ulei difera incredibil de mult in functie de origine, de regiunea de colectare a maslinelor, de anotimpul cand au fost culese si de alti factori. Asa incat, un tip de ulei se va solidifica mai repede decat altul. Cum vom putea sti exact daca acesta este veritabil sau nu in acest mod?
     
    Chiar si in cazul in care maslinele din care s-a realizat uleiul ar fi culese din acelasi copac, acestea pot fi diferite de la an la an, spun expertii. Doar prin tehnici avansate de prelucrare, prin selectie atenta si prin amestecuri unice de soiuri de masline din diverse regiuni specialistii pot obtine uleiul perfect.
     
    Astfel, credeti ca ar fi atat de simplu sa testam veridicitatea unui produs atat de complex, doar prin a-l lasa cateva zile la frigider? Din pacate nu este deloc asa. Testarea calitatii unui ulei de masline este, la fel ca si productia sa, o reala stiinta.
     
    De aceea unele uleiuri au fost premiate de catre asociatii mondiale cu expertiza in domeniu, specialistii acestor asociatii fiind in masura sa ia in calcul toti factorii: aciditatea, compozitia, gustul, culoarea, mirosul etc atunci cand desemneaza care este cu adevarat cel mai bun ulei de masline.
     
    Insa, pana la urma, se va solidifica uleiul de masline extra virgin daca este veritabil?
    Desigur, acesta se va solidifica, la fel ca orice tip de ulei, insa testul nu poate spune cu exactitate daca uleiul a fost modificat sau nu prin diluare, fiindca de fiecare data uleiul se va solidifica la diverse temperaturi si intr-o varietate de timpi, niciodata la fel.
     
    Asadar, cum anume ne putem baza pe un test care niciodata nu va avea aceleasi rezultate si care poate fi manipulat prin atatea variabile?
     
    Experimentul expertilor de la Olive Center care demonteaza mitul frigiderului
    Pentru a asigura linistea opiniei publice, cercetatorii de la Olive Center si-au efectuat propriile analize si au considerat ca testul frigiderului nu este de incredere.
     
    Sapte probe (ulei de masline extravirgin, ulei de masline normal si amestecurile lor, uleiuri de seminte ca atare si amestecate cu ulei virgin suplimentar) au fost pastrate la frigider la 4,8 ° C, dupa 60 de ore niciunul nu a fost solidificat si dupa 180 de ore a fost partial solidificat doar un esantion care continea un amestec de 50/50 de ulei extravirgin si de masline.
     
    Daca este adevarat ca la temperaturi scazute, cerurile si acizii grasi cu lant lung tipic uleiului de masline extravirgin se solidifica, este la fel de adevarat ca orice ulei va avea o compozitie relativa a acestor compusi, asa incat unul se va solidifica mai rapid, iar altul deloc.
     
    In plus, pentru a preveni solidificarea si pentru a conserva uleiul mai mult timp, teoretic producatorii ar fi putut utiliza tehnologia noua patentata de Universitatea din Barcelona: un tratament cu ultrasunete care poate reduce sansa de solidificare a cerurilor si acizilor grasi cu lant lung, permitand uleiului extra virgin sa se mentina lichid la temperatura scazuta (4-6 ° C) pana la 16 luni, pastrandu-si caracteristicile chimico-fizice si senzoriale.
     
    Insa cei mai multi producatori nu folosesc acest tratament, tocmai pentru a nu modifica uleiul si pentru a nu-i slabi din calitate. Insa asta nu inseamna in niciun caz ca acel ulei nu este veritabil.